Când apele se sfarmă-n stâncă
şi norii grei mai varsă plumb
e semn că dragostea-i adâncă
la ea doar zeii mai ajung
iar muritorii mai tresalt-arar
la sunete pierdute pe câmpie
la pasul dus al dorului hoinar
pierdut în mers de rapsodie
iubirile-s ascunse sub zăpezi
în arcuiri de stea fierbinte
cu zâmbet blând de la amiezi
ce te aşteaptă-acum cuminte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu